Despre mine

Gloria Giftbox and Candles

 a apărut dintr-o durere pe care am ales să o transform în lumină

Pierderea Gloriei, fetita pe care am purtat-o in pântec până la 37 de săptămani, mi-a adus suferință, dar și ocazia să caut și să îmi iau puterea din diferite resurse.

Una din ele, cu valoare terapeutică, a fost turnarea lumânărilor, care sunt un simbol al luminii, așa cum este și ea pentru mine.

Gloria înseamnă poveste autentică și producție naturală.

Fiecare lumânare este despre transformare și despre cum din întuneric se naște lumină, alinare și speranță.

Lumânările Gloria sunt create cu intenție:

🩷 pentru cei care au trecut prin experiențe dureroase și cred că fiecare întuneric ascunde o scânteie de lumină
🩷 ca ritual simplu care sa te ancoreze în momentul prezent (în orice context ți se potrivește ție – yoga, lectură, rugăciune, meditație, gătit, scris în jurnal etc.)
🩷 pentru a ține „aprinsă” speranța în zilele întunecate
🩷 pentru a fi dăruite ca semn de grijă și iubire

Le torn manual, din ceară naturală de albine sau de soia, fără parfum. Am ales varianta simplă și naturală.

Descoperă colecția și adu lumină în spațiul și sufletul tău.

Iar dacă ești dornic(ă) să oferi un cadou cu sens, care transmite liniște și emoții plăcute îndată ce e deschis, te invit să descoperi propunerile mele de cutii cadou.

Cu drag,
Alina

Povestea mea

Intentia mea este sa aduc un strop de lumina (la propriu si la figurat)prin tot ce fac si sunt.

Alina

100% natural

Doar ceară naturală de albine și de soia. Ingrediente fără toxine

Calitate artizanală

Fiecare produs e turnat și finisat manual, cu migală

Ambalate cu atentie

Gift box-urile vin pregătite să fie oferite – intr-o mod simplu si memorabil.

🌿 PRODUSE CU SENS. BENEFICII REALE.

🕯 Lumânări din ceară naturală de albine sau de soia,fără parfum

01

Liniște pentru minte și suflet

Lumânările din ceară de albine ard curat, fără fum sau chimicale – perfecte pentru seri relaxante.

02

Cadouri care spun ceva

Fiecare cutie este pregătită cu grijă, personalizabilă și gata să transmită „m-am gândit la tine”.

03

Naturale, frumoase, durabile

Folosesc doar materiale prietenoase cu pielea, casa și planeta.

Fără toxine

Lumânări cu suflet. Beneficii reale.